Evoluția Orașelor (1)

Cât de mult seamănă orașul tău de astăzi cu imaginea pe care o păstrezi în suflet a orașului copilăriei tale? Probabil că foarte puțin. Stilul arhitecnonic este predominant altul, unele așezări limitrofe au fost integrate în spațiul urban iar numele lor au devenit numele unor cartiere mărginașe. Odată cu extinderea orașelor atât pe verticală cât și pe orizontală a crescut numărul vehiculelor personale, a celor utilitare, a celor care deservesc utilitățile. Aerul a devenit tot mai puțin respirabil, vegetația, atât cât era, a devenit neputincioasă în fața valului de noxe.

Aproape că au dispărut piețele de legume și fructe în care producătorii își vindeau produsele grădinilor și livezilor lor. Au apărut intermediarii inutili care nu fac decât să se interpună și să crească astfel artificial prețurile. Producătorii sunt nemulțumiți de prețurile pe care le obțin de la intermediari iar consumatorii sunt nemulțumiți de prețurile uriașe cu care vând intermediarii. Produsele alimentare de import, aduse uneori de la mii de kilometri distanță, au ajuns să se vândă mai ieftin decât cele autohtone. Producătorii nu înțeleg de ce ar prefera un om cu mintea acasă, să mănânce legume și fructe îmbibate cu chimicale deși are la dispoziție o hrană naturală și sănătoasă. Oare nu se gândesc la efectele pe termen mediu și lung pe care le produc în organism chimicalele și structurile vegetale modificate genetic? Se pare că nu.

Dezvoltarea orașului a atras schimbarea mentalităților, a stilului de viață, a sistemului de valori. O mare parte din băștinașii orașelor și dintre cei atrași de mirajul unei slujbe bănoase într-unul dintre numeroasele blocuri din oțel și sticlă, nu prea cunosc niciun meșteșug. Ei nu produc nimic real, niciun obiect, niciun aliment. Nu știu nici să-și producă hrana, nici vreun obiect cu care să facă schimb și să obțină astfel hrana. Într-o ipotetică situație de supraviețuire prin dispariția actualului sistem social, aceștia sunt primii care dispar de pe planetă. Și sunt foarte mulți în orașele de pe întreg Pământul.

Poate că ar fi mai util să învețe să cultive pământul sau să învețe un meșteșug practic. Acestea ar fi cursuri ideale de dezvoltare personală și profesională. De exemplu, să participe la un curs în care să învețe practic speciile de ciuperci comestibile decât să participe la un curs de marketing, vânzări, HR, PR… Ar putea primi la sfârșit și un carton frumos tipărit pe care să scrie “Diplomă de Meșter”. Ar însemna cu adevărat ceva. Poate că și o ucenicie de trei luni în meșteșugul ales ar fi cu mult mai utilă decât o ieșire corporatistă în codrul controlat (citește: perimetru controlat) la împușcături cu bile cu vopsea.

Orașul este un spațiu prin definiție cultural, științific și până în prezent, datorită aberațiilor unui sistem social bazat pe consumism, industrial și comercial. În viitor orașul va redeveni un spațiu de cultură și artă, o oază a cercetării fundamentale, un spațiu al spiritului și deopotrivă, o uriașă grădină și livadă în care toți orășenii, absolut toți, își vor produce hrana iar în atelierele meșteșugărești, iși vor produce cele necesare în gospodărie. În viitorul apropiat, cele mai multe produse de serie vor fi înlocuite cu produse create în mici ateliere meșteșugărești de familie. Energia va fi obținută integral de generatoarele de energie liberă.

Orașul viitorului privit de sus, nu va mai fi văzut ca un deșert urban, un mozaic de acoperișuri fierbinți sau înghețate, o împletitură de benzi asfaltate ci o adevărată grădină. Toate acoperișurile clădirilor vor fi adevărate grădini. Grădinile verticale vor îmbrăca fațadele clădirilor. Ciculația vehiculelor acționate de generatoare producătoare de energie liberă va coborî probabil în întregime subteran și vor fi automatizate. Nivelul noxelor produse de activitățile umane va tinde către zero.

Crezi că vei recunoaște orașul tău dacă ai avea posibilitatea să călătorești în viitor? Nu departe, peste treizeci și cinci de ani…

Paul Buică