Case de Lux (1)
Case de Lux (1) |
Care sunt caracteristicile principale ale unei Case pe care o
etichetăm ca fiind „de Lux”?
A. În primul rând,
o Casă de Lux este materializarea sau Punerea în Operă a unui
Proiect Unic despre care suntem îndreptățiți să afirmăm că are
la bază un Concept Habitual Unic.
Un Proiect de Casă de Lux
nu poate fi multiplicat, pentru că se adresează Conceptual și
Vibrațional, doar Familiei pentru care a fost elaborat.
Ce
înseamnă acest Concept Habitual Unic?
1.
Înseamnă Crearea unei Simbioze Perfecte între cea, cel sau cei
care va locui în acea Casă și Efectele de Formă pe care le vor
genera permanent, atât Volumetria de ansamblu a Casei, cât și
Geometria fiecărui obiect de mobilier în parte, a formelor
ferestrelor, ușilor sau a trecerilor libere dintr-un spațiu cu o
anumită destinație, către spații cu alte destinații;
2.
Înseamnă că această Simbioză Perfectă se extinde și se
ramifică, de la Volumetria Generală a Casei și a Efectelor de
Formă pe care le generează, la Volumetria fiecărei Încăperi,
până la cele mai mici obiecte: veselă, tacâmuri, vase pentru
gătit, pahare, recipiente cu tot felul de folosințe, obiecte
sanitare, accesorii, oglinzi, obiecte pentru îngrijirea individuală,
corpuri de iluminat, elemente de amenajări interioare, obiecte
decorative și așa mai departe.
3. Înseamnă că toate
aceste obiecte vor forma un Întreg Armonios și Benefic și vor
distribui și ramifica jur-împrejur prin însăși prezența lor,
Energia Benefică generată de Volumetria Casei, de Efectul de Formă
pe care această Volumetrie îl izvorăște permanent și la maximum
de Intensitate.
B. Cine poate crea un astfel de
Concept Unic și cine poate elabora un Proiect atât de Complex de
Casă de Lux?
Întrebarea este firească și naște
alte și alte întrebări:
1. Cum și unde vom găsi
și vom forma acea Echipă Magică de Proiectanți, formată din
Arhitect, Designer și Inginerii Proiectanți de Specialitate cu care
să pornim la drum pentru elaborarea și punerea în Operă a Unui
asemeni Proiect de Casă de Lux?
2. Cât costă un
asemeni Proiect de Casă de Lux?
3. Cât costă Punerea
în Operă a unui astfel de Proiect-Concept?
4. Unde vom
găsi o Companie de Construcții capabilă să construiască o astfel
de Casă, mai cu seamă că Volumetria Casei va fi una Bionică?
5.
Cum și unde vom găsi Artiștii Plastici și Meșteșugarii cu
Talentul și Priceperea cărora, vor fi creeate și vor fi construite
toate obiecte cuprinse în Proiectul Casei noastre de Lux?
6.
Cum și unde vom găsi un Coordonator de Proiect cu pregătirea
necesară ducerii la bun sfârșit a unui astfel de Proiect?
7.
Unde voi găsi Materialele de Construcții și de Finisaje necesare
și care este costul acestora?
8. Care este cea mai bună
Soluție Constructivă pentru Casa mea de Lux?
9. Voi
putea susține financiar o asemeni Investiție?
Vom
găsi împreună toate Răspunsurile pe parcursul acestei serii de
articole pe care le-am scris pe această temă.
C.
Răspunsuri la întrebările de mai sus:
1.
Cum și unde vom găsi sau vom forma acea Echipă Magică de
Proiectanți, formată din Arhitect, Designer și Inginerii
Proiectanți de Specialitate cu care să pornim la drum pentru
elaborarea și punerea în Operă a Unui astfel de Proiect de Casă
de Lux?
Poți găsi cu ușurință un Arhitect și un
Designer care au studiat și studiază cu Pasiune și Dăruire, cu
Respect și cu Iubire, Geometria Naturală supranumită, Sacră,
Bionica, Efectul de Formă, Construcțiile Naturale, Tradiția,
Cultura și Istoria Civilizațiilor, Artele și Tradițiile
Culturilor Orientale, Precolumbiene și Pelasgo-Atlanto-Gete,
Tehnologiile Antice și cele din vremurile în care trăim, Metodele
de Extindere ale Cunoașterii și ale Autocunoașterii, Simbolistica
Antichității Abisale, Originea și Evoluția Limbajului Articulat,
Semnificațiile și Mesajele Profunde precum și Arhitectura
Literelor și a Cuvintelor, păstrate în Limba Neamului în care s-a
născut. Limba pe care o vorbim este o Sursă Inepuizabilă de
Cunoaștere și de Înțelepciune, este practic Dyatra sau Moștenire
de Cunoaștere și de Înțelepciune a fiecărui Neam.
Rețele
de socializare și Internetul sunt Sursele tale de căutare. Este
suficient să cauți pe Google cu sintagmele de mai sus și vei găsi
cu siguranță atât Arhitectul cât și Designer-ul care au
Cunoașterea necesară Elaborării Proiectului Casei de Lux pe care
ți-o dorești.
După ce vom răspunde întrebărilor de mai
sus, vom răspunde și întrebării la care probabil că te gândești
acum: ce nevoie avem de o Casă de Lux, că doar nu trăim o mie de
ani...?
Arhitectul va cunoaște cu siguranță, Inginerii
de Specialitate cu care va colabora la Elaborarea Proiectului Tehnic
al Casei tale de Lux.
Designer-ul va cunoște cu siguranță,
Artiștii Plastici și Meșteșugarii care vor realiza toate
Obiectele de Artă și Bionice în același timp, care vor fi
realizate și integrate în Casa ta.
2. Înainte
de a conveni o întâlnire cu Arhitectul și cu Designer-ul
respectiv, este util să fii gata să răspunzi unei multitudini de
întrebări pe care aceștia ți le vor adresa. Aceste întrebări au
menirea de a te cunoaște, de a-ți cunoaște preocupările și
Necesitățile Habituale Reale.
Foarte mulți dintre noi,
avem tendința de a ne dori case foarte mari în raport cu
Necesitățile noastre Habituale Reale. Pe de altă parte, unii
dintre noi, ne dorim Case foarte mici, dar de Lux și după Punerea
în Operă a Proiectului, vom începe să construim în jurul acestor
Bijuterii Arhitecturale, o serie întreagă de Spații de Depozitare,
fără nimic în Armonie cu Volumetria casei noastre de Lux. Vom
distruge astfel, Armonia Locului pe care ne-am amplasat Casa.
O
Casă de Lux trebuie să aibă suficiente spații de depozitare
tranzitorie și spații de depozitare permanentă, zone de relaxare
și spații dedicate pasiunilor noastre, astfel încât spațiul
imediat înconjurător al Casei să fie liber de magazii, șoproane,
cotețe, țarcuri, ateliere, garaje și altele asemeni. Dacă
suprafața de teren pe care o avem în proprietate este mică, atunci
putem crea o Construcție Gospodărească Unică, tot cu Formă
Bionică, perfect armonizată ca Efect de Formă cu Casa, construcție
compartimentată pentru diversele funcțiuni menționate mai sus.
Construcția Permaculturală a Grădinii de Legume și a
Livezii, se vor supune acelorași cerințe de Efect de Formă.
Proiectele acestora vor fi elaborate foarte atent, pentru ca prin
Efectele de Formă pe care le generează forma straturilor de diverse
culturi, a biloanelor, a grămezii de compost și Curbele Naturale pe
care sunt plantați pomii fructiferi, să fie obținute recolte
foarte bogate. Gustul legumelor și fructelor vor fi diferite de cele
cu care suntem obișnuiți, așa cum și copiii crescuți în Armonie
cu Firea Înconjurătoare, Firesc și cu Iubire, evoluează pe
Traiectorii Benefice lor și ajung Oameni cu o Cunoaștere Extinsă,
capabili să genereze Schimbări Profunde în lumea în care vor
trăi.
Casa de Lux face parte din Gospodăria de Lux pe
care dorim să o construim și în care dorim să trăim și să
creăm în Armonie Deplină cu Principiile Universului, cu
Principiile Firi Înconjurătoare, cu Principiile Vieții. Este în
Puterea noastră să abordăm în acest mod Viața noastră și a
Familiei noastre.
Rolul unei Case de Lux este printre
multe altele și un Generator de Prosperitate Interioară și
Materială, pentru că Prosperitatea înseamnă Sănătate și
Vitalitate pe întreaga perioadă a Vieții, Longevitate Extinsă,
Abundență Folositoare, Compasiune Manifestă, Ființare în Armonie
cu Întregul în Bucurie, Pace Interioară și Exterioară,
Împlinire, Fericire, Extaz și IUBIRE.
(va urma)
Paul
Buică
Foto: https://pixabay.com
Comentarii
Trimiteți un comentariu