Câteva Principii ale Arhitecturii Durabile (5)

Am scris în articolul intitulat „Misiunea Arhitectului” următoarele cuvinte:
”Prin Arta sa, Arhitectul inițiază schimbări profunde în funcțiunile și structurile societății, în înțelegerea și modelarea spațiului și materiei în deplină Armonie cu Mediul Planetar. Este o Responsabilitate pe care și-a asumat-o prin practicarea profesiunii sale și pe care o poartă dincolo de această viață. Arhitectul este un Om care își înțelege pe deplin Misiunea Spirituală și Responsabilitatea pe care o are față de semenii săi și de comfortul lor spiritual, material și habitual și, în egală măsura, față de celelalte viețuiutoare și față de Planetă.”
Această înțelegere profundă a eliberat practic Artistul Arhitect de toate constrângerile, de toate canoanele și l-a îndemnat, l-a propulsat către căutarea și aflarea sensului formei, a efectului subtil al formei asupra viului, a rostului și re-descoperirii formei ca element organic al Ființei Înconjurătoare, al Creației, al Întregului. Formele desăvârșite create de Natură în zeci și sute de milioane de ani sunt pentru Artistul Arhitect elemente de la care el începe un alt nivel al înțelegerii integrării omului în sistemul viu al Planetei și al Co-Abitării armonioase cu toate celelalte Ființe.


Ființarea în Armonie cu întregul bio-sistem al Mamei Pământ îți induce în fiece clipă o stare de mulțumire profundă și este un act de matură Recunoștință față de tot ce ne înconjoară. Și cum Artistul este în permanență conectat la ritmurile Vieții, la ritmurile cosmice, la vibrațiile profund înalte ale Firii și Ființei Înconjurătoare, au început să apară în interiorul Creatorilor și ulterior și pe „planșetele” electronice proiectele unor minuscule așezări, a unor micro-cartiere și a unor locuințe și clădiri cu funcțiuni complexe al căror desen și funcționalități sunt inspirate de Natură.

Într-o minimă cercetare a internetului poți afla sute de proiecte, sute de încercări de a descoperi și prelua atât desenul în sine, forma cât și funcționalitățile structurilor habituale naturale. Se studiază intens cochiliile unor viețuitoare marine și terestre, exoscheletul insectelor, structurile celulare ale cerealelor și nu numai, structurile, formele, aerodinamica, rezistența și funcționalitatea miilor de tipuri de grăuncioare de polen, structurile musculare, scheletul osos, fluiditatea, dinamismul și complexitatea structurală a formelor mini-domurilor efemere ale spumei valurilor mării, grația aparent neclintită a stâncilor prelucrate atât de armonios de forța vântului și de furtuni în ultimele milioane de ani, geostructura cavităților din scoarța terestră supusă la presiuni uriașe, spectaculosul continuu al formelor și eficiența funțională a vieții în ansamblul ei ca mod de manifestare a Creației.
Fiecare Artist Arhitect se exprimă în fapt pe sine, exprima relația sa interioară cu acest Continuu Creator al Firii, Ființei și Vieții ce o aflăm pretutindeni, oriunde ne-am îndrepta atenția. Și fiecare Artist știe că doar exprimarea în formă îi aparține, că el este un traductor al Intenției Creatorului, că este conectat la Sursa din care Totul izvorăște. Știe că traducerea lui este ceea ce el înțelege în momentul exprimării și că exprimarea este ea însăși un fenomen dinamic ce prelucrează permanent mesajele Sursei și le înțelege tot mai profund pe masură ce se apropie de Izvor așa cum apa este tot mai limpede și mai curată pe masură ce ne apropiem de locul din care iese din piatra muntelui.
Ca fiecare Creator, Artistul Arhitect dorește intens să-și vadă împlinită opera, să vadă formele primite în interiorul său materializate în piatră, lut și lemn și vrea să împărtășească Bucuria împlinirii cu cei cărora le este destinată creația sa. Este în firea lucrurilor și în natura noastră să fie așa. Calea de la primirea formei din Sursa Creației și până la transpunerea în materie este o experiență pe care o trăiește fiecare Artist implicat într-un astfel de Proiect. Aici, Acum, pentru încă un foarte scurt timp, socialul actual își pune de cele mai multe ori amprenta specifică și își impune regulile pe care nu le putem ignora.
Distanța de la Conceptul și Proiectul Artistului și până la cerința concreta a pieței, contractarea Proiectului, finanțarea și obținerea tuturor autorizațiilor necesare punerii sale în operă este uneori atât de mare încat Proiectul inițial pare irealizabil. Și mintea citește rapid această emoție și are tendința firească, omenească, de a alege calea cea mai ușoară, aceea a renunțării. Este doar un joc al minții aflată pentru un timp sub presiunea exteriorului, înafara controlului Inimii și astfel, în imposibilitatea de a procesa, a armoniza și a genera acea Energie specifică Împlinirii a ceea ce în fapt dorește. Și dorește firesc doar ceea ce este în Armonie Divină cu Întregul. Este Energia Împlinirii a ceea ce ființează uneori atât de viu în interiorul nostru încât pur și simplu ne scapă.
Este clipa în care este bine să alegem să atragem și mai multă Energie de Împlinire și să trăim profund Intensul Plin ce a atras în interiorul nostru un fragment din Creație, ni l-a infatișat și ni l-a dăruit spre Împlinire sub forma imaginii unei Case Naturale, a unei clădiri cu funcțiuni conexe și complexe, a unor spații de cazare, a unor așezări în Armonie cu Noua Omenire ce se naște sub ochii noștri. Și, iarăși, Noua Omenire este atât de aproape de Împlinire încât nu o vedem, nu vedem cum totul se schimbă în jurul nostru cu o dinamica inimaginabilă. Într-o bună și luminoasă dimineață ne vom afla într-o lume atât de diferită de cea de azi încât vom fi tentați să credem că suntem pe un alt Pământ. Și chiar așa va fi. Așa ESTE.
Paul Buică
Imaginile apartin Arh. Ovidiu Apetrei

Comentarii

CELE MAI CITITE ARTICOLE: